Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța explică modul în care se face transcrierea certificatelor de stare civilă emise de autoritățile străine

Certificat de căsătorie. FOTO realitatea.net
Certificat de căsătorie. FOTO realitatea.net

Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române.

Transcrierea certificatelor şi a extraselor de stare civilă se efectuează cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanei.

Cetăţeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau a extrasului de stare civilă, să ceară transcrierea acestor acte la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază.

Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România, cu excepţia celor care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română, în temeiul art. 10 şi 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al şefului Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de transcriere.

Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română în temeiul art. 10 şi 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu au avut niciodată domiciliul în România se face în termen de 60 de zile de la depunerea cererii, după cum urmează:

  • cu aprobarea primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al şefilor serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
  • cu aprobarea primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ şi cu avizul prealabil al şefilor serviciilor publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor.

Persoanele care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română şi care au avut domiciliul în România depun cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă la Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor/primăria unităţii administrativ-teritoriale pe raza căruia/căreia se află:

  • ultimul loc de domiciliu avut în ţară, înainte de pierderea cetăţeniei române;
  • adresa imobilului în care a locuit înainte de dobândirea cetăţeniei române, înscrisă în documentul eliberat de structura pentru imigrări.

Lista compartimentelor stare civilă din cadrul UAT-urilor județului Constanța, unde se poate solicita transcrierea certificatelor de stare civilă eliberate cetățenilor români, de către autoritățile străine poate fi consultată aici.

Lista misiunilor diplomatice ale României din străinătate, unde se poate solicita înscrirea certificatelor de stare civilă eliberate cetățenilor români, de către autoritățile străine este aici.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*