Deputatul PNL Bogdan Huțucă a remis o scrisoare deschisă companiilor dobrogene privind legea eliminării taxei pe podurile dunărene

Deputatul Bogdan Huțucă / Președintele PNL Constanța. FOTO Arhiva personală
Deputatul Bogdan Huțucă / Președintele PNL Constanța. FOTO Arhiva personală

Deputatul liberal Bogdan Huțucă, președinte al PNL Constanța, a remis o scrisoare deschisă companiilor dobrogene prin care le cere să prezinte cheltuielile avute în ultimii ani cu taxa de pod, date necesare pentru emiterea unei legi pentru eliminarea acesteia.

El spune că de aproape 20 de ani, dobrogenii plătesc să treacă Dunărea, iar societățile comerciale sunt împovărate cu această taxă nejustificată, ce nici măcar nu se regăsește în lucrări de întreținere a podurilor peste fluviu, ci, mai degrabă, funcționează ca o altă rovignetă.

Potrivit deputatului liberal, parlamentarii PSD și USR au susținut amânarea dezbaterii și votului final pe legea care prevedea eliminarea taxei de pod, argumentul acestora fiind că nu se cunoaște impactul bugetar.

Bogdan Huțucă le cere ministrului Transportului, Grindeanu, dar și parlamentarilor PSD de Constanța, precum și celor de la USR, să susțină eliminarea acestei taxe, pentru că acest lucru va însemna susținerea capitalului românesc și a companiilor din Dobrogea, obligate să plătească o taxă injustă. Drept urmare, el a trimis o scrisoare deschisă către aproximativ 2.000 de companii dobrogene, în care le cere colaborarea pentru eliminarea taxei și, de asemenea, să prezintă o statistică pe ultimii ani din care să reiasă cheltuielile avute cu plata acesteia, cheltuieli pe care firme concurente aflate de cealaltă parte a Dunării nu le au.

Redăm integral scrisoarea deschisă adresată de deputatul PNL Bogdan Huțucă firmelor dobrogene:

Stimată Doamnă Director, / Stimate Domnule Director,

În primul rând, doresc să vă urez sărbători fericite și un An Nou bun pentru compania pe care o conduceți, dar și sănătate și zile liniștite pe plan personal. În același timp, doresc să vă mulțumesc pentru tot efortul pe care îl faceți, în această perioadă grea, pentru a păstra locurile de muncă și pentru a asigura un curs aproape normal economiei naționale. În calitate de deputat ales în județul Constanța și de inițiator al legii referitoare la eliminarea taxei pe podurile dunărene, lege care a fost amânată de nenumărate ori, sub diferite pretexte, am ales să mă adresez dumneavoastră pentru a veni în sprijinul acestui demers atât de necesar pentru agenții economici din Dobrogea. De la momentul inițierii proiectului de lege, în urmă cu trei ani, am făcut o serie de demersuri, atât în comisiile parlamentare, în grupul parlamentarilor PNL, cât și în fața miniștrilor. Principalul argument se referă la agenții economici, mai ales că, prin această taxă, toate firmele din Dobrogea sunt dezavantajate economic, pentru că, prin plata acesteia, atât pentru aprovizionarea de materie primă, precum și la livrarea produsului final, agenții economici sunt puși într-o balanță defavorabilă față de companiile de dincolo de Dunăre. Eu și colegii mei parlamentari, membri ai Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din cadrul Camerei Deputaților, Marian Crușoveanu și Mircea Banias, am ales să ne adresăm companiilor din Dobrogea, pentru a afla o serie de informaţii financiare referitoare la plata taxei de pod. Aceste date culese vor fi extrem de utile, ca un argument suplimentar în dezbaterile ce vor urma în Parlamentul României, după ce legea a fost retrimisă spre analiză în comisiile parlamentare. Vă rog să îmi transmiteți, până la data de 1 februarie 2022, cheltuielile pe care le-ați avut în ultimii cinci ani, pentru taxa de pod, la următoarea adresă de e-mail: pnl.constanta@pnl.ro. Anularea taxei de pod înseamnă atât protejarea, cât și sprijinirea capitalului autohton. Vă mulțumesc anticipat pentru informațiile oferite și apreciez acest efort de a sprijini acest demers atât de necesar.

Cu deosebită considerație, Bogdan Huțucă, Președinte PNL Constanța

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*