Cultura de calitate vine în orașul Ovidiu. Baletul “Lacul Lebedelor” este pus în scenă în aer liber pe scena de pe Lacul Siutghiol

Lacul Lebedelor se joacă pe faleza din Ovidiu

Orașul Ovidiu este gazda unei punere în scenă deosebită a celebrei piese de balet, „Lacul lebedelor“. Aceasta se va juca pentru prima dată în aer liber în România, pe scena de pe lacul Siutghiol.

Spectacolul inedit este realizat de către Primăria Ovidiu, în parteneriat cu Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța. Piesa se va juca în seara de 22 iunie, începând cu ora 21.00, coregrafia aparținându-i lui Mihai Babușka, după Lev Ivanov – Mariinsky Petipa, iar scenografia lui Adrian Urmuzescu. Corina Dumitrescu și Monica Cherecheș asigură asistența coregrafie.

Legenda despre prințese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, se poate întâlni în basmele mai multor popoare.

Libretul baletului (în 4 acte) este unul dintre cele mai cunoscute și a fost pus în scenă pentru prima dată în 1877 în Moscova la renumitul Teatru Bolșoi, coregraf fiind Julius Reisinger. Nu a fost primit foarte bine pe moment, dar în 15 ianuarie 1895, o nouă coregrafie realizată de Marius Petipa și Lev Ivanov a avut un succes enorm la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg. Marius Petipa s-a ocupat de primul și al treilea act (de la castel), iar Lev Ivanov de al doilea și ultimul act (actele de la lac). Între timp, textul a fost de mai multe ori transcris și modificat, astfel că unele versiuni au un final diferit față de cel original.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*