IPS Teodosie, alături de credincioșii parohiei „Sf. Dumitru” și elevii Seminarului Teologic din Constanța, va fi mesagerul Sfântului Ierarh Nicolae.Astfel, marți, 6 decembrie, de la ora 13.00, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la secția de Pediatrie a Spitalului Județean Constanța. Ierarhul nostru îi va binecuvânta pe copiii internați, care vor primi fructe, dulciuri și jucării din pluș.
Acțiunea este coordonată de către părintele Ilie Petre, directorul Seminarului Teologic din Constanța și parohul bisericii „Sf. Dumitru” din Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Anul 2018 care aproape a trecut, a fost un an altfel decât ceilalți pentru Sindicatul Liber al Navigatorilor. A fost un an plin de speranțe care a început și se termină în forță. Luna ianuarie a […]
Un mangaliot, deși are soția bolnavă de COVID-19 internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, s-a dus cu copilul la Urgența Spitalului Municipal Mangalia și a declarat în fals că nu a intrat în […]
Un bărbat a fost grav rănit în urma unui accident rutier, iar circulația rutieră a fost blocată între localitățile 23 August și Costinești, pe DN 39. La locul evenimentului rutier a intervenit elicopterul SMURD. Din […]
Be the first to comment