Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis un Cod galben de vreme rea pentru Constanța, valabil până luni

Cod de vânt puternic FOTO Primăria Constanța

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis o atenționare Cod galben de vreme rea pentru Constanța, valabilă de sâmbătă, de la ora 12.00, și până luni, 30 mai, la ora 10.00.

Astfel, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55 – 75 km/h), și pe spații restrânse grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 – 30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Sâmbătă, 28 mai, vremea va fi mai caldă de cât ar fi normal în această perioadă, dar ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară și noaptea când trecător, vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări după-amiaza, dar și în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 23 – 24 de grade, iar cea minimă de 16 – 17 grade.

Duminică, 29 mai, vremea va fi general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 16 – 17 grade.

Autoritățile fac apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcție, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550.055;
  • Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală – 0241/484.205 și 0341/922;
  • Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență – 0737/552.271.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*