Ce trebuie să știe constănțenii despre plata taxei de salubrizare la SPIT

Plata impozitelor și a taxelor la SPIT Constanța. FOTO Cătălin SCHIPOR

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța reamintește constănțenilor că, orice schimbare privind numărul de persoane care locuiesc într-un imobil, se efectuează în termen de 30 de zile de la data modificării intervenite.

Scăderea de la plata taxei se va face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care contribuabilii vor face dovada că nu mai locuiesc pe raza municipiului Constanța. În lipsa acestor date scăderea se va realiza începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care vor depune cererea.

Pentru încetarea de la plata taxei a unei persoane decedate, la „Declarația de impunere pentru stabilirea taxei de salubrizare” se anexează certificatul de deces, în copie.

Formularul tipizat se regăsește la nivelul agențiilor fiscale, dar și online, accesând site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea ”Persoane Fizice” – “Documente declarare”/”Taxa de salubrizare”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*