Casieriile RAJA vor fi închise pe data de 24 ianuarie, dar dispeceratul și echipele de intervenție vor lucra în program normal.
RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor că joi, 24 ianuarie 2019, dispeceratul, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi de preluare a apelor uzate vor lucra în program normal. Apelurile către numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924 vor fi preluate non-stop.
Echipele RAJA vor acţiona pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a disfuncţionalităţilor apărute în sistemul de alimentare cu apă, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.
Casieriile RAJA vor fi închise joi, 24 ianuarie, urmând ca de joi, 25 ianuarie, să își reia programul normal de lucru.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 902 din 21 septembrie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arestare preventivă, a inculpatului IONESCU RĂZVAN ALEXANDRU, […]
În data de 11 ianuarie, în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din municipiul Constanţa, cu privire la faptul […]
În urma atenționărilor meteo, la nivelul SC RAJA SA s-au luat toate măsurile necesare pentru a se putea interveni cu promptitudine. Astfel, la nivelul societatii, s-a activat Comandamentul pentru Situatii de Urgenta, ce are in componenta 44 […]
Be the first to comment