Bolt își extinde prezența în Constanța, lansând serviciile de transport la cerere

Trotinete Bolt

Bolt, principala platformă europeană de transport la cerere, lansează serviciul de ride-hailing în Constanța, extinzând astfel prezența principalului său serviciu în cele mai importante orașe din România. Anul acesta a fost unul plin pentru compania estoniană, lansând servicii de micromobilitate, de livrare de mâncare și de ride-hailing, în București, Iași, Cluj și Timișoara. În Constanța, până acum, compania era prezentă doar cu serviciile de micromobilitate – închirierea de trotinete electrice.

Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România, a declarat: ”Constanța a fost o prioritate pentru noi anul acesta. Am început prin a lansa serviciul de micromobilitate, care avea o sezonalitate mai accentuată și putea fi de ajutor mai ales în perioada în care traficul se congestionează în oraș, prin prezența turiștilor. Dar, așa cum am spus de la bun început, ne-am dorit să fim un partener permanent de transport pentru Constanța, nu doar unul estival. Așa încât, următorul pas îl facem astăzi, prin lansarea serviciilor noastre de transport la cerere.”

Utilizatorii, care au deja instalată aplicația Bolt pentru a folosi trotinetele electrice, pot de azi chema o mașină Bolt pentru călătoriile pe o distanță mai mare în oraș. Cei care nu au încă aplicația Bolt instalată o pot descărca de pe Google Play sau App Store.

Prețul curselor Bolt începe de la 7 lei, în funcție de categoria aleasă. Plata se poate face direct în aplicație, prin înregistrarea unui card de credit, dar se poate opta și pentru plata cash, însă Bolt nu recomandă folosirea acestei metode în contextul situației actuale. Pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de 50%. Atât pasagerii, cât și șoferii au obligația legală de a purta permanent masca de protecție. Bolt recomandă, de asemenea, șoferilor săi parteneri să dezinfecteze mașinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanțare socială și de igienă, conform legilor în vigoare și recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*