Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” a găzduit prima Adunare Generală pe anul 2023 a ACoR Constanța

Prima Adunare Generală pe anul 2023 a filialei județene Constanța a ACoR. FOTO: ACoR Constanța

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța a găzduit luni, 30 ianuarie, Adunarea Generală a filialei județene Constanța a Asociației Comunelor din România (ACoR) în ședință ordinară, cu participarea unui număr de 42 de reprezentanți din totalul de 59 de comune membre.

La începutul fiecărui an, conform statutului ACoR, pe ordinea de zi s-au aflat teme de ordin organizatoric ale filialei, fiind supuse dezbaterii și votului membrilor: „Raportul de activitate al Filialei Județene Constanța pe anul 2022”, „Bilanțul contabil și contul de rezultat patrimonial”, „Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al anului 2023”, „Raportul privind constituirea și utilizarea fondurilor realizate de Serviciul de audit public intern în anul 2022 la nivelul Filialei Județene Constanța a Asociației Comunelor din România” și „Raportul privind activitatea de audit public intern aferentă anului 2022 desfășurată la nivelul Unităților Administrativ-Teritoriale membre ale Acordului de cooperare din cadrul Asociației Comunelor din România Filiala Județeană Constanța”.

Deoarece problemele cu care se confruntă UAT-urile județului sunt diverse, aleșii locali cât și specialiștii din administrația publică locală a județului, prezenți în cadrul adunării, au avut dialog cu invitați din sfera de activitate.

Un colaborator de nădejde al administrației publice locale, Ioan Bobe, directorul Camerei de Conturi Constanța, a fost prezent în mijlocul primarilor județului pentru al treilea an la rând, răspunzând întrebărilor acestora, confirmând astfel colaborarea permanentă dintre UAT-uri și ACoR, cu instituția pe care domnia sa, o reprezintă. În spiritul bunei colaborări, au fost programate întâlniri de lucru între auditorii filialei și inspectorii Camerei de Conturi, iar în data de 3 februarie va avea loc o nouă întrevedere între consiliul director al filialei județene Constanța ACoR și reprezentanții Camerei de Conturi Constanța.

De asemenea, avocatul Bogdan Dima, reprezentantul comunelor din cadrul Filialei Județene Constanța în instanțele de judecată, a fost prezent la întâlnire, aducând lămuriri cu privire la problema restituirii sumelor încasate ca impozit pe turbinele eoliene amplasate pe raza unor UAT-uri de pe raza județului. Acesta a venit cu vești nu tocmai îmbucurătoare, în sensul că, din păcate, majoritatea proceselor au fost pierdute de către primării, ceea ce presupune ca aceste primării să restituie sume încasate de la proprietarii turbinelor. Cu privire la același aspect, contactat telefonic, deputatul Lucian Lungoci s-a adresat celor prezenți, menționând faptul că, parlamentarii PSD și PNL ai județului Constanța au înaintat o propunere de modificare legislativă privind compensarea de la bugetul statului a sumelor menționate în hotărârile definitive ale instanțelor de judecată, degrevând în acest fel, bugetele de venituri și cheltuieli ale primăriilor respective.

Un alt subiect aflat pe ordinea de zi a fost unul foarte sensibil, respectiv problema câinilor fără stăpâni. Pe cât de sensibil, toți cei prezenți au fost de acord că acest fenomen este unul în continuă creștere, motiv pentru care, medici veterinari, reprezentanți ai Asociației Pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, au prezentat o modalitate de lucru în gestionarea acestei probleme, aplicabilă pentru comunele județului. Un prim pas, ar fi semnarea unui acord de colaborare între o astfel de asociație de profil și filiala județeană Constanța a ACoR. O atare colaborare reprezintă o soluție pentru comunele care nu reușesc să gestioneze fenomenul având număr mic de locuitori precum și bugete de venituri și cheltuieli insuficiente pentru susținerea unor astfel de cheltuieli. Vor fi consultate însă și alte variante, oferte ale altor asociații de același profil. Posibilitatea unei astfel de colaborări, precum și cadrul, conținutul actului de colaborare,  vor fi dezbătute și cu reprezentanții Camerei de Conturi în ședința programată pentru data de 3 februarie 2023.

De asemenea, le vor fi prezentate inspectorilor din cadrul Camerei de Conturi și neconcordanțele prevederilor legislative actuale, care conduc la diminuarea surselor de constituire a veniturilor proprii la bugetul local (scutirea de la plata impozitului pe teren a anumitor categorii de proprietari).

În ziua de 3 februarie, vor fi înaintate Camerei de Conturi următoarele situații întocmite de filiala județeană ACoR Constanța:

  • situația misiunilor de audit financiar-contabil efectuate pe parcursul anului 2022;
  • situația misiunilor de audit financiar-contabil propuse a se realiza pe parcursul anului 2023;
  • situația investițiilor aferente fiecărei comune membre ACoR Constanța, respectiv investiții în curs de implementare, precum și investiții declarate eligibile și pentru care au fost semnate contractele de finanțare; Prin prezentarea acestei situații, dorim să subliniem importanța constituirii unui buget propriu cât mai mare, pentru suportarea cofinanțării tuturor proiectelor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*