Barca găsită plutind în derivă în Marea Neagră și adusă în port, detonată în Poligonul Midia

Barcă răsturnată. FOTO ARSVOM

Barca găsită plutind în derivă în Marea Neagră și adusă în port de un echipaj ARSVOM a fost detonată în Poligonul Midia.

Trei apeluri la 112 s-au înregistrat în momentul exploziei. Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, vorbește despre această situație.

“În această seară, în jurul orei 18.30, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța au fost primite trei apeluri prin care cetățenii semnalau faptul că ar fi auzit bubuituri puternice în zona Constanța – Mamaia Nord – Vadu. Fiecare apel pe care îl primim pe 112 este tratat cu foarte multă seriozitate și celeritate de către colegii mei astfel că au luat legătura cu autoritățile responsabile și au aflat faptul că este vorba despre o detonare controlată care a avut loc în poligonul Midia. Întrucât a fost vorba despre un eveniment controlat, într-un mediu controlat ISU Dobrogea al Județului Constanța nu  a fost nevoit să deplaseze forțe și mijloace în teren întrucât nu a fost o situație de urgență, iar populația nu a fost afectată”.

În cursul zilei de 03.04.2024, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost alertată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) cu privire la o ambarcațiune răsturnată, în zona travers Tuzla.

“Nava SAR ARTEMIS, din cadrul ARSVOM, a fost solicitată să intervină pentru a efectua operațiuni de căutare și salvare, dar în urma căutărilor nu a fost găsită nicio persoană, singurul obiect identificat, în perimetrul de căutare, a fost barca răsturnată.

Fiind considerată un pericol pentru siguranța navigației, ambarcațiunea a fost remorcată de către nava Sar Artemis- ARSVOM și adusă în port, pentru a se face investigații.

În acest moment este o anchetă în curs de desfășurare și se fac cercetări de către organele abilitate.

În ce privește activitatea ARSVOM, misiunea a fost îndeplinită cu succes, conform procedurilor pentru intervenții de căutare și salvare, sub coordonarea și la indicațiile Centrului Maritim de Coordonare.

Amintim faptul că, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare este organul tehnic de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor, prin care acesta asigură activitatea de căutare și salvare a vieții omenești pe mare și intervenții în caz de poluare” – ARSVOM.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Decizia de a aduce ,pentru investigatii , in portul Constanta o drona maritima rasturnata ce avea la bord cateva sute de kg de explozibil a fost total lipsita de profesionalism si logica. Cum sa aduci in mijlocul portului o bomba ????? Iar acum ma uit la idiotii astia iresponsabili si inconstienti cum se umfla in pene si se lauda unul pe altul pentru tampenia facuta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*