Bărbat din Tuzla, reținut de polițiști după ce ar fi incendiat un autoturism

Zona tragediei a fost izolată de către polițiști. FOTO Catalin Schipor

Un bărbat, de 53 de ani, a fost reținut de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției 3 Poliție Rurală Mangalia, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, după ce ar fi dat foc unui autoturism în Tuzla.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, în seara zilei de miercuri, 29 septembrie, în jurul orei 23.55, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi incendiat autoturismul, care se afla parcat în fața imobilului său, în comuna Tuzla.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mangalia și ai Serviciului de Investigații Criminale, dar și pompierii din cadrul ISU Dobrogea al județului Constanța, care au lichidat incendiul, cauza probabilă de aprindere fiind flacăra deschisă.

În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, a fost identificat un bărbat, de 53 de ani, din comuna Tuzla, bănuit de comiterea faptei.

Acesta a fost reținut pe bază de ordonanță, iar în cursul zilei de joi, 30 septembrie, urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere de arestare preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*