Pentru remedierea unei avarii survenită pe conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Salciilor, din municipiul Constanța, RAJA S.A a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul zilei de 15 octombrie, în intervalul orar 09,00 – 14,00.
În acest timp nu vor avea apă la robinete consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Mangaliei – Murgului – Micșunelelor – Amurgului.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“, au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RAJA anunță că astăzi – 8 iulie, se vor executa lucrări la nivelul Stației de pompare 4, din localitatea Valu lui Traian pentru înlocuirea unei pompe. Intervenția este necesară pentru mărirea capacității de pompare ca […]
Un proiect de suflet și de identitate locală se naște zilele acestea în atelierele de creație din orașul Ovidiu. Este un ansamblu de statui în care poetul Ovidiu are locul central și va decora orașul […]
Având în vedere desfășurarea festivalului “Art District” în zonă veche a orașului Constanța, fanfară “Muzică Apelor” va concerta pe 3 septembrie, începând cu ora16,00 în Parcul Gării, în zonă fântânii arteziene. Săptămâna viitoare, sâmbătă […]
Be the first to comment