Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite vineri, 03 iunie, pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Cumpenei din Constanţa, echipele RAJA a sistat furnizarea apei potabile în zonă până la ora 19.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele CET și Medeea, precum și cei arondați punctelor termice 89 și 272.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
4 zile pline de informații istorice, culturale, multă voie bună și programe de entertainment. Toate au fost ingredientele esențiale pe care OMD Mamaia Constanța le-a oferit în ultima săptămână atât partenerilor media străini, cât și […]
Primăria Municipiului Medgidia anunță că începând de miercuri, 05 ianuarie, este disponibil programul de încasare a impozitelor și taxelor locale. Reamintim pe această cale că termenele de plată scadente pentru plata impozitelor și taxelor locale […]
Probleme în furnizarea apei potabile se înregistrează astăzi dimineață în mai multe cartiere din Constanța din cauza unor variații de tensiune la Stația de pompare și tratare Palas În cursul acestei dimineți, 22 noiembrie 2023, […]
Be the first to comment