RAJA a anunțat că astăzi – 29 octombrie 2024, conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Năvodari din localitatea Lumina, a înregistrat o avarie.
Pentru remedierea acesteia, în intervalul orar 13.40 – 21.30, se reduce presiunea apei în localitatea Lumina și în orașul Năvodari.
„Această situație va conduce la lipsa totală a apei în anumite zone, cu preponderență la etajele imobilelor, în funcție de topografia rețelei și de consumul înregistrat în perioada menționată.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametri optimi, în cel mai scurt timp” – RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ai mașină electică? Parchezi gratis la Constanța. Așa sună încurajarea pe care Primăria Constanța o oferă posesorilor de mașini care nu poluează. Ai un spațiu verde în fața blocului? Primăria are grijă de el. Sună […]
O oază de puritate și vindecare și-a deschis, de curând, porțile, pe Bulevardul Ferdinand, chiar în inima orașului Constanța. Clinica Radius Detox este un centru, deocamdată unic la malul mării, care promovează medicina alternativă, oferind […]
Fregata „Regina Maria” a încheiat acțiunile de căutare a membrilor echipajului navei „Volgo Balt 179”, scufundată joi, 11 martie, și își continuă deplasarea, în Marea Neagră, pentru a se integra, în cursul nopții de vineri, […]
Be the first to comment