Traseul liniei turistice City Tour a fost deviat în data de 30 august, de la ora 11. Astfel, autobuzele nu vor mai ajunge la Cuibul Reginei.
Măsura a fost luată ca urmare a unor lucrări care se execută în port pe tronsonul Poarta 1 – Cuibul Reginei.
Traseul liniei turistice City Tour a fost deviat în data de 30 august, de la ora 11. Astfel, autobuzele nu vor mai ajunge la Cuibul Reginei.
Măsura a fost luată ca urmare a unor lucrări care se execută în port pe tronsonul Poarta 1 – Cuibul Reginei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cel mai așteptat moment de fanii festivalului UNTOLD e aici. Top 3 cei mai buni DJ-i din lume urcă în acest an […]
Județul Constanța a intrat sub cod galben de vânt până sâmbătă seara. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, atenționarea este valabilă de astăzi, […]
Prima recoltă de pepeni românești a ajuns în piețele administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța. Astfel, începând din […]
© CTnews - www.CTnews.ro - 2015 - 2026 | Toate drepturile rezervate
Be the first to comment