Apa va fi oprită vineri, timp de câteva ore, în cartierul Faleză Nord, din cauza unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă.
Pentru remedierea unei avarii survenită vineri, 25 ianuarie, la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Prelungirea Ion Raţiu, din municipiul Constanţa, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, în intervalul orar 10,00-13,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: bulevardul Mamaia – străzile Ciprian Porumbescu – Pescarilor – Unirii – Turda – bulevardul Mamaia precum şi punctele termice 22, 30, 31, iar cei arondaţi punctelor termice 33, 35, 37 şi 38 vor avea apă cu presiuni reduse.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Locuitorii din localitatea Cumpăna au rămas fără apă potabilă la robinete în urma unei avarii a RAJA. Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, din localitatea Cumpăna, RAJA […]
Catedrala Arhiepiscopală “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost gazda unei lansări de carte în premieră. Monografia „Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XXI – Mânăstiri” a apărut chiar cu ocazia împlinirii a 60 de […]
Patru nave militare maritime, șapte nave militare fluviale, două elicoptere Puma Naval, 20 ambarcațiuni rapide de asalt amfibiu, 14 transportoare amfibii blindate de cercetare (TAB C) și 12 autospeciale de comunicații au participat, în perioada […]
Be the first to comment