ACN anunță finalizarea proiectului „Modernizare și extindere capacitate de operare în portul Ovidiu”  -Etapa II

Conferință de presă la ACN. FOTO ACN

Compania   Națională   „Administrația   Canalelor   Navigabile”   S.A., în calitate de beneficiar anunță finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului cu titlul „Modernizare și extindere capacitate de operare în portul Ovidiu – Etapa II”, Cod SMIS 317708.

Proiectul a fost implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027, Prioritatea 7-Dezvoltarea transportului naval și multimodal, Obiectiv specific 3.1.Dezvoltarea unei rețele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodal. Autoritatea  de Management pentru Programul Transport 2021-2027 este Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Obiectivul general al proiectului este creșterea volumului de mărfuri tranzitate pe căile navigabile interioare prin modernizarea, reabilitarea și extinderea capacității de operare în portul Ovidiu în vederea oferirii de condiții optime pentru transportul naval de mărfuri.

Etapa I a proiectului a inclus partea de proiectare și de obținere a autorizației de construire, organizarea de șantier și executarea lucrărilor aferente cheului din palplanșe de pe mal stâng (port nou). Etapa II a proiectului a cuprins realizarea unui port nou pe malul stâng, precum și modernizarea portului existent pe malul drept.

Proiectul a presupus modernizarea și reabilitarea construcțiilor de acostare existente pe malul drept al Canalului Poarta Albă – Midia Năvodari prin realizarea de facilități necesare desfășurării activității specifice, dar și realizarea unui port nou pe malul stâng pentru mărirea capacității de operare a mărfurilor care va oferi facilități pentru acostare și efectuare de operațiuni în port în condiții de siguranță și securitate precum și furnizarea de utilități.

Valoarea totală a proiectului fazat a fost de 87.289.394,46 lei, din care 66.343.833,46 lei prin PT 2021-2027 și 20.945.561,00 lei prin POIM 2014 -2020, iar cofinanțarea totală UE 41.777.972, 62 de lei, din care 26.794.417, 67 de lei (FC – PT 2021-2027), iar 14.983.554,95 lei (FEDR -POIM 2014-2020).

Proiectul a fost implementat în regiunea Sud–Est, municipiul Constanța, localitatea Lumina – port nou mal stâng, respectiv oraș Ovidiu – port existent mal drept, pe o perioada de 24 de luni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*