Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 14 decembrie, pe A2, în urma căruia o femeie și-a pierdut viața după ce a intrat într-o autoutilitară care făcea lucrări pe autostradă și era semnalizată.
”La fața locului este vorba despre o coliziune dintre un autoturism și o autoutilitară destinată lucrărilor pe autostradă, specific semnalizată, staționată. Evenimentul s-a soldat cu 2 victime, șoferul autoturismului, persoana de sex feminin în vârstă de aproximativ 30 de ani declarată decedată de către medicul de pe elicopterul SMURD și șoferul autoutilitarei, conștient, evaluat de ambulanța SAJ tip C, cu dureri lombare, refuză transportul la spital” – ISU Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un constănțean este cercetat pentru că a împușcat mai mulți porumbei. Potrivit IPJ Constanța, la data de 22 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au identificat un bărbat, de […]
Polițiștii locali constănțeni au aplicat, săptămâna trecută, 169 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 107.600 de lei pentru depozitarea neconformă a deșeurilor. Astfel, potrivit Direcției Generale Poliția Locală Constanța, au fost […]
În zilele ceva mai călduroase ia în calcul varianta unei zile printre animale. Complexul Muzeal pentru Științele Naturii are în această perioadă un tarif unic pentru Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice și Planetariu: 10 lei – […]
Be the first to comment