Un accident rutier a avut loc, luni, 6 ianuarie, la ieșirea din Cobadin, între un autoturism și o căruță.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 6 ianuarie, în jurul orei 17:45, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, la ieșirea din comuna Cobadin, ar fi avut loc un accident rutier.
”Din primele cercetări efectuate rezultă că impactul s-ar fi produs între un autoturism și un atelaj hipo în care s-ar fi aflat patru persoane. Starea acestora este în curs de evaluare de către echipajele medicale” – IPJ Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria orașului Hârșova, continuă activitatea de dezinfecție la nivelul orașului prin societatea Carsium Edil SRL, începând de astăzi, 25 martie. Se vor efectua lucrări de dezinfecție a străzilor din oraș, precum și a scărilor adiacente […]
Primăria Municipiului Constanța și Asociația Culturală Georgiana Rusu anunță debutul proiectului pentru tineret „Vestigii subacvatice”. Proiectul, realizat în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța, este inclus în agenda de activități a programului Constanța […]
Fregata „Regina Maria” a încheiat acțiunile de căutare a membrilor echipajului navei „Volgo Balt 179”, scufundată joi, 11 martie, și își continuă deplasarea, în Marea Neagră, pentru a se integra, în cursul nopții de vineri, […]
Be the first to comment