O persoană a decedat iar o alta a fost grav ranita sâmbătă după amiază, în urma unui accident rutier produs pe DJ 233.
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în condiții încă neelucidate, un autoturism s-a răsturnat la ieșire din loc. Dunărea spre Capidava.
La fața locului a fost trimis un echipaj SAJ și elicopterul SMURD. Echipajele medicale au găsit șoferul, un bărbat de 48 de ani, decedat, iar pasagerul, o tânără de 20 de ani, cu un traumatism de membru superior.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un instructor auto s-a ales cu dosar penal după ce a fost „mirosit“ de către un polițist examinator, în timpul unui examen desfășurat pe raza municipiului Constanța. Instructorul a fost depistat în timp ce asista […]
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din județul Constanța au crescut cu 5,2%, respectiv cu 3,7% în anul 2019, comparativ cu anul precedent. Sosirile turiștilor străini în județul Constanța […]
O ședință extraordinară a Consiliului Local Valu lui Traian este programată în data de 6 august. Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, convoacă ședință extraordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, în […]
Be the first to comment