Accident între trei autoturisme și în camion în sensul giratoriu la ieșirea de pe A4 în Ovidiu . Un bărbat de 33 de ani și un copil de 4 ani, duși la spital
Un echipaj SMURD a fost trimis la locul solicitării. FOTO Catalin Schipor
Un accident rutier a avut loc, astăzi, 3 martie, în sensul giratoriu la ieșirea de pe A4 în Ovidiu, între trei autoturisme și un camion. La spital au ajuns un bărbat de 33 de ani și un copil de 4 ani.
Potrivit ISU Constanța, la locul accidentului s-au deplasat o autospecială cu apă și spumă, un echipaj SMURD B și o ambulanță SAJ.
”În accident au fost implicate 5 persoane din care au avut nevoie de ingrijiri medicale un bărbat de 33 de ani și un copil în vârstă de 4 ani. Ambii au fost transportați la spital” – ISU Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ana-Maria Vătămanu, președintele Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, a participat marți, 19 aprilie, la evenimentul The Earth Day (Ziua Pământului), organizat de Inițiativa Ecologistă Europeană, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, […]
Paradis Land din Neptun este o oază de relaxare și reprezintă un mod foarte plăcut de petrecere a timpului liber în mijlocul naturii. Oamenii au posibilitatea să petreacă împreună câteva ore de neuitat, copiii putând […]
O firmă din Medgidia, ce se ocupă cu depozitarea deșeurilor nepericuloase, a fost amendată, cu 50.000 de lei, de comisarii Gărzii de Mediu Constanța, după ce un incendiu a izbucnit la aceste deșeuri stocate în […]
Be the first to comment