Florin Chelaru a organizat o întâlnire cu operatorii de plajă și cu șeful CJPC. FOTO Facebook Florin Chelaru
Florin Chelaru, primarul din Năvodari, a organizat o întâlnire de lucru cu operatorii de plaje din Mamaia Nord și cu Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor.
„Obiectivul nostru ca oraș și stațiune este să oferim turiștilor condiții cât mai bune și servicii de calitate, iar pentru asta avem nevoie de reguli clare care să fie respectate.
Discuția a fost una foarte bună, au fost abordate problemele ridicate de operatori astfel încât toată lumea să știe ce are de făcut.
Mulțumesc d-lui Horia Constantinescu pentru deschiderea arătată și sunt convins că vom avea un sezon estival de calitate în Mamaia Nord”, a spus Florin Chelaru.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Termocentrale Constanța informează consumatorii că înregistrează o avarie la instalația de producere a energiei termice în CET Palas. Pentru executarea lucrărilor de […]
Primăria Municipiului Constanța, prin SC. Confort Urban S.R.L, va institui la data de 19 septembrie 2022 două noi sensuri unice în cartierul Kilometrul […]
Be the first to comment