
Orașul Murfatlar se poziționează tot mai ferm pe harta localităților care investesc strategic în tehnologii sustenabile și soluții ecologice moderne. Sub conducerea liberalului Gheorghe Cojocaru, administrația locală atrage fonduri europene pentru proiecte care transformă orașul într-un model de bune practici pentru județul Constanța și nu numai. Cel mai recent exemplu este un centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, realizat cu bani europeni alocați printr-una din multiplele axe ale Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiectul denumit „Înființarea și dotarea unui centru de colectare prin aport voluntar în orașul Murfatlar” are o valoare totală estimată la 4.558.787 de lei – aproape un milion de euro – dintre care 3.830.914 lei reprezintă fonduri eligibile prin PNRR, restul de 727.873 de lei urmând să fie acoperiți din bugetul local. Odată funcțional, centrul va permite colectarea selectivă a unor categorii de deșeuri care, până acum, fie ajungeau în natură, fie erau greu de gestionat, de exemplu: deșeuri voluminoase, deșeuri din lemn și mobilă, resturi din construcții, echipamente electrice, baterii, textile, anvelope sau deșeuri periculoase, inclusiv medicamente expirate.
„Această investiție reprezintă un angajament clar față de direcția în care trebuie să meargă orașele moderne și anume: digitalizare, sustenabilitate și eficiență. Ne dorim să construim un oraș curat, cu o comunitate responsabilă și atractivă, nu doar pentru binele locuitorilor, ci și cu scopul de a atrage investitori. Colectarea selectivă trebuie să devină o normalitate în fiecare gospodărie”, este de părere primarul Gheorghe Cojocaru.
Amplasat pe strada Industrială 2, nr. 1, pe un teren de aproape 19.500 mp, centrul va beneficia de dotări complexe precum: containere de mari dimensiuni, presă pentru compactare, zonă specială pentru deșeuri periculoase și inclusiv un container frigorific pentru gestionarea cadavrelor de animale mici. Spațiul va fi supravegheat video, iluminat, va avea toalete astfel încât să fie cât mai accesibil oricărui cetățean care dorește să contribuie activ la un oraș mai curat.
Cel mai probabil, spun reprezentanții Primăriei, centrul de colectare va fi gestionat de un operator particular, posibil același furnizor de servicii de salubrizare de pe raza orașului.
Proiectul are potențialul de a deveni un model replicabil în județul Constanța și la nivel național, oferind o soluție practică și civilizată pentru o problemă cu care se confruntă multe comunități, aceea privind gestionarea responsabilă a deșeurilor.
„Este doar un pas dintr-o strategie mai amplă de modernizare. Suntem în dialog permanent cu cetățenii, căutăm soluții inteligente pentru dezvoltare urbană durabilă și ne dorim ca orașul Murfatlar să inspire și alte comunități care vor să se reinventeze”, susține edilul liberal.
Administrația publică locală estimează că, odată funcțional, centrul va reduce considerabil numărul de abandonuri ilegale de deșeuri pe domeniul public și va crește rata colectării selective. Centrul de colectare a deșeurilor va deservi întreaga populație a orașului, adică peste 10.000 de locuitori, fiind conceput pentru a fi cât se poate de ușor accesibil.
Pentru a responsabiliza și implica locuitorii, administrația locală va derula campanii de informare prin intermediul presei, amplasarea de panouri temporare și plăci informative, scopul fiind ca ca fiecare cetățean să știe cum poate contribui activ la buna funcționare a centrului și la păstrarea unui oraș mai curat și mai ales a unui mediu înconjurător sănătos.
Be the first to comment