FOTO cu rol ilustrativ. Imagine: Drumuri Județene Constanța
Drumuri Județene Constanța informează că în această seară, de la ora 22.00, încep lucrările de reparații și reabilitare a DJ 226 în intravilanul localității Lumina. Timp de aproximativ 2 săptămâni acest tronson de drum va fi frezat și asfaltat urmând a fi turnate două straturi de asfalt.
„Se va lucra inclusiv pe timpul nopții. Lucrările vor fi semnalizate corespunzător cu palete (ziua) și balize luminoase și semafoare (pe timpul nopții).
Rugăm participanții la traficul rutier să adapteze viteza și să respecte restricțiile rutiere impuse” – Drumuri Județene Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Alianța pentru Unirea Românilor a ocupat prima poziție în județul Constanța la alegerile parlamentare, iar pe locul doi s-a situat PSD. Clasamentul […]
Delfinariul din Constanța își va deschide porțile pentru turiști și pentru constănțeni începând de duminică, 15 iunie. S-au făcut lucrări de curățenie […]
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a anunțat începerea sesiunii de admitere pentru programele de licență și master din cadrul celor 16 facultăți. […]
Be the first to comment