O adolescentă de 18 ani acuză că a fost agresată sexual de un bărbat de 31 de ani, iar faptele s-au petrecut într-un microbuz și într-o stație de microbuz din Murfatlar.
“La data de 20 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați, de o femeie, de 18 ani, cu privire la faptul că la data de 20 ianuarie a.c. și 19 decembrie a.c., ar fi fost agresată sexual, de un bărbat, de 31 de ani, într-un microbuz de transport persoane, respectiv într-o stație de microbuz din orașul Murfatlar.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală” – IPJ Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Săptămâna aceasta, containerele Polaris pentru colectarea deseurilor voluminoase sunt amplasate în cartierele Abator și Far: strada Stadionului, bl.H16A (platforma 038) și aleea […]
Asociația Partida Romilor „Pro-Europa” a anunțat, printr-o decizie semnată de președintele Nicolae Păun, numirea lui Dumitru Petrică în funcția de președinte interimar […]
Primăria municipiului Medgidia organizează în perioada 09 – 12 septembrie 2021, pe Stadionul Municipal ”Iftimie Ilisei”, cea de-a patra ediție a Festivalului […]
Be the first to comment