Pe conducta magistrală, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Năvodari din localitatea Lumina, județul Constanța, s-a înregistrat o avarie, astăzi – 17 decembrie 2023. Pentru remedierea acesteia, în intervalul orar 12.00 – 20.00, se furnizează apă cu presiune redusă în localitățile Lumina, Corbu și Năvodari, în zonele Peninsulă și Industrială, iar în zonele înalte și la etajele superioare ale imobilelor se va înregistra lipsa totală a acesteia.
“Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp” – RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Constanța cheltuie bani pentru sponsorizarea unor emisiuni de propagandă pro-Făgădău. Și asta nu e tot. Bugetul a crescut în ultima săptămână la dublul fiecărei luni precedente. Dacă studiem postările sponsorizate ale Primăriei Constanța, așa […]
Abonații RAJA din zona de nord a stațiunii Mamaia sunt afectați de o avarie la conducta principală de alimentare cu apă potabilă. Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 […]
Primăria Constanța atrage atenția conducătorilor auto că, din această noapte, vor începe lucrările de asfaltare a carosabilului pe strada Ion Rațiu. Carosabilul aferent tronsonului delimitat de bulevardul Mamaia și strada Mircea cel Bătrân va fi […]
Be the first to comment