Jandarmii au intervenit pentru capturarea unui șarpe dint-un apartament de pe strada Suceava din Constanța.
“Astăzi, în jurul orei 13.30, ne-a fost cerut ajutorul la numărul de urgențe 112, deoarece într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Suceava din municipiul Constanța a fost observat un șarpe de peste un metru lungime.
Echipajul de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța s-a deplasat la locația respectivă și jandarmii au reușit să descopere și să captureze șarpele. Acesta a fost eliberat apoi în mediul său natural.
Probabil este unul dintre puținele cazuri în care animalul nu a fost total mulțumit de eliberarea în natură, preferând în mod sigur căldura din apartament” – Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ceremonia dedicată certificării detașamentului Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii sosit în România pentru a executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită va avea loc vineri, 8 aprilie, începând cu ora 11.00, în Baza 57 Aeriană […]
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de vreme severă, valabilă, în intervalul 08 iunie, ora 11.00 – 11 iunie, ora 23.00, și pentru județul Constanța. Astfel, în intervalul menționat, vor fi perioade […]
În perioada 20 septembrie, ora 22.00 – 22 septembrie, ora 10.00, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța se vor executa lucrări de înlocuire a unor vane de legătură și de […]
Be the first to comment