PTF Ostrov, județul Constanța. FOTO Poliția de Frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au depistat un cetățean român pe numele căruia, Judecătoria Călărași a emis un mandat european de arestare, pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier.
Potrivit Gărzii de Coastă, marți, 18 iulie, în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov s-a prezentat pentru efectuarea formalităților specifice trecerii frontierei un cetățean român, în vârstă de 22 de ani. Cu ocazia efectuării controlului specific, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către Judecătoria Călărași.
Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului, acesta fiind predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii constănțeni au salvat o lebădă, refugiată pe acoperișul unei clădiri din Constanța, iar pasăre a participat apoi, nu neapărat cu voie, și la o intervenție a salvatorilor la un incendiu. „112! Ce urgență aveți?” […]
Un incendiu s-a declanșat în dimineața de 11 iunie la Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă. Conform primelor informații oferite de ISU Dobrogea populația NU este în pericol. ”Este vorba de un incendiu minor fără flacără […]
Un bărbat în vârstă de 66 de ani a murit duminică, 6 februarie, după ce a fost înjunghiat chiar de propriul fiu, în urma unui scandal petrecut în incinta unei firme din Constanța. Potrivit IPJ […]
Be the first to comment