Pentru remedierea unei avarii survenite in aceasta seara, 10 octombrie 2016, la conducta principala de alimentare cu apa, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Mircea cel Batran, zona intersectiei cu strada Tudor Vladimirescu, echipele de interventie RAJA au blocat o banda de circulatie, cu sensul de mers catre zona Tomis II, in intervalul 19,00 – 22,30.
Pentru efectuarea lucrarilor de reparatii, zona a fost imprejmuita si semnalizata corespunzator, iar pentru fluidizarea traficului a fost anuntata si Politia Locala.
“Ne cerem scuze participantilor la trafic din zona respectiva, si le dam asigurari ca echipele RAJA Constanta vor face tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt. Abonatii din zona nu sunt afectati de aceasta lucrare, intrucat echipele de interventie incearca sa efectueze reparatia cu conducta sub presiune.”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada 5 – 7 decembrie, ROMEXPO organizează Expoziția internațională de produse și echipamente pentru medicină și tehnică dentară – DENTA II. Manifestarea este dedicată medicilor dentiști aflați la începutul carierei, stomatologilor experimentați, dar și specialiștilor […]
In cursul acestei zile, 15 august 2016, in jurul orei 12.00 conducta de alimentare cu apa de pe strada 8 Martie, a suferit o noua avarie in zona intersectiei cu strada Rasuri. Si de data […]
Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta principală de alimentare cu apă de pe strada Năvodari din localitatea Lumina, echipele RAJA au sistat furnizarea apei potabile vineri, 26 august. Astfel, în intervalul orar 10.00 – […]
Be the first to comment