Jandarmii constănțeni au descoperit, duminică, 11 decembrie, doi bărbați care comercializau, în localitatea Hârșova, pește din mai multe specii, fără a avea nici un act care să poată dovedi proveniența acestuia.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța pentru fapta constatată, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală.
O altă echipă din cadrul IJJ Constanța a depistat, sâmbătă, 10 decembrie, în localitatea 23 August, un bărbat care comercializa, tot fără forme legale, pește din specia hering. Și în acest caz au fost întocmite acte de constatare a faptelor sale, urmând ca organele de urmărire penală abilitate să continue demersurile legale inițiate de către jandarmi.
Întreaga cantitate de pește, de aproximativ 100 kg, a fost ridicată în vederea confiscării.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență, de luni, 28 februarie, ora 10.00, până marți, 01 martie, ora 16.00, ca urmare a atenționărilor meteo de Cod Portocaliu emise de Administrația Națională de Meteorologie […]
Valea Izvorului din comuna constănțeană Peștera s-a transformat pentru câteva ore în Dealul Golgotei. Scena judecării și răstignirii lui Iisus a fost jucată de către o trupă de actori din București. Reprezentanția a fost urmărită […]
Doi turiști italieni veniți pentru distracție pe litoralul românesc au ajuns în arestul IPJ Constanța. Străinii au smuls un lanț de aur de la gâtul unui tânăr, fapta fiind comisă într-un club din stațiunea Mamaia, […]
Be the first to comment