Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii, apărute pe conducta de aducțiune de pe strada Constanței (zona Rorom Big) din orașul Năvodari, echipele RAJA au sistat miercuri, 22 iunie, până la ora 18.00, furnizarea apei potabile.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Năvodari, Corbu și Zona Industrială.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare publice, informează că începând de marți 27 iulie, de la ora 20.00, magistrala București – Constanța este operațională pe întreaga distanță, odată cu redeschiderea […]
Federația Română de Gimnastică Ritmică a organizat astăzi pe 15 noiembrie, ultima competiție oficială din aceste an, „CUPA ROMANIEI”. În cadrul acestei competiții participă primele 6 sportive (probă ansamblu și individual) calificate în urmă rezultatelor […]
Forțele Navale Române participă, în perioada 28 iunie – 10 iulie, la Exercițiul multinațional „Sea Breeze 21″, organizat de forțele navale ale Statelor Unite ale Americii și cele ale Ucrainei, în apele internaționale ale Mării […]
Be the first to comment