Ziua Veteranilor de Război, cinstită de Forțele Navale Române

Ziua Veteranilor de Război, cinstită de Forțele Navale Române. FOTO SMFN

Marinarii militari participă vineri, 29 aprilie, la o serie de activități dedicate „Zilei Veteranilor de Război”, în semn de recunoștință pentru sacrificiile făcute de înaintașii noștri pe câmpurile de luptă, pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a României.

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, această dată a fost stabilită prin Hotărâre de Guvern în urma Înaltului Decret din data de 29 aprilie 1902 promulgat de Regele Carol I, la solicitarea supraviețuitorilor Războiului de Independență, prin care a fost instituit, pentru prima dată, titlul de „Veteran de Război”.

La Constanța, ceremonia de comemorare a veteranilor căzuți la datorie va avea loc, începând cu ora 11.00, în Cimitirul Central, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, iar la Mangalia, marinarii militari vor participa la o ceremonie militară și religioasă și vor depune coroane de flori la Monumentul Eroilor din Piața Republicii, de la ora 09.00.

Marinarii fluviali și infanteriștii marini vor participa, la ora 12.00, în garnizoanele Tulcea, la Troița Eroilor Marinari, și Babadag, la Monumentul Eroilor, la ceremonii militare și religioase, pentru a-i comemora pe militarii români care au luptat în numele independenței țării.

În București, la Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, conducerea și reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Navale vor participa, începând cu ora 10.00, la ceremonia militară și religioasă.

În semn de respect și apreciere, reprezentanții Forțelor Navale Române, în parteneriat cu Asociația „Alături de Eroi”, vor oferi cadouri unor veterani de război din garnizoanele Brăila și Tulcea.

La activități, vor participa cadre militare, reprezentanți ai autorităților locale, veterani de război și elevi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*