Spitalul judetean de Urgenta Sf. Andrei SCJU Constanta. FOTO Cătălin Schipor
26 de pacienți care au fost transferați de la Spitalul de Boli Infecțioase mai sunt internați la Spitalul Județean Constanța, 8 dintre aceștia fiind la ATI.
Spitalul Județean Constanța a anunțat marți, că trei pacienți au fost externați în cursul acestei zile.
“În prezent, în evidențele SCJU Constanta, mai sunt 26 de pacienți transferați de la Spitalul de Boli Infecțioase. (8 în ATI, 9 în secțiile SCJU- în saloane destinate pacienților cu Covid 19 și alți 9 în secția exterioară Agigea). Datorită evoluției favorabile, alți 3 pacienți au fost externați astăzi”, a anunțat Spitalul Județean Constanța.
Doi dintre pacienții transferați de la Spitalul de Boli Infecțioase au murit, unul era la Spitalul Județean, iar celălalt, la Spitalul de Pneumoftiziologie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Medgidia organizează vineri, 16 mai 2025, de la ora 10.30, la sediul instituției din strada Olteniei nr.1, dezbaterea publică cu […]
Muzica, dansurile și bucatele tradiționale tătărești sunt parte importantă a vieții culturale a orașului Techirghiol. Ediția de anul acesta a “Zilelor Orașului […]
Aeroportul Mihai Kogălniceanu a anunțat că există o promoție Turkish Airlines la zborurile cu plecare de la Constanța către Istanbul. “Conectează-te cu […]
Be the first to comment