Dosar penal după ce o mamă și-a pus fetița nou-născută într-o pungă, în curtea casei, și apoi a anunțat Poliția spunând că ar fi găsit copilul. FOTO cu rol ilustrativ
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe internet au apărut imagini filmate de un tânăr, în care acesta agresează ori umilește mai multe persoane pe stradă sau în localuri, ori aruncă diverse obiecte de la balcon în trecători sau mașini.
Potrivit anchetatorilor, până în prezent nu au fost depuse plângeri împotriva tânărului respectiv, dar oamenii legii s-au autosesizat.
„În urma apariției în spațiul public a imaginilor respective, vă comunicăm faptul că polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări în vederea stabilirii identității persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun. Menționăm faptul că, până la acest moment, nu a fost depusă nicio plângere, iar pe această cale, rugăm persoanele implicate să ofere sprijin organelor de cercetare penală”, au precizat sursele citate.
Conform unor surse, autorul filmărilor ar fi fost identificat, fiind vorba despre un tânăr din București.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală după ce, marți seară, un bărbat în vârstă de 84 de ani a murit lovit de tren în Gara Constanța. La fața locului au fost solicitați […]
Trei persoane au fost trimise în judecată, de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, acuzații fiind de săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți. Astfel, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii constănțeni, în perioada mai […]
Un individ care s-a crezut pilot de curse la volanul BMW-ului său pe străzile din Medgidia după ce a băut, a ajuns la spital și s-a ales și cu un dosar penal, distrugând două mașini […]
Be the first to comment