Unibet & Neversea Beach organizează primul campionat de mini fotbal de pe plajă, care va avea loc între 22 iulie și 24 iulie, orele 16.00 – 20.00.
Campionatul se va desfășura cu echipe de câte cinci jucători (echipele nu au portar, fiind campionat de mini fotbal). Înscrierea echipelor se va face printr-un mesaj cu nume și prenume și mențiunea de înscriere, la numărul de telefon: 0745757103, până joi (22 iulie), ora 11:00.
Câștigătorii vor fi premiați cu vouchere, în valoare de 50 lei, după cum urmează:
locul I – 10 vouchere;
locul II – 6 vouchere;
locul III – 4 vouchere.
Acestea se pot folosi la plajă, pentru a cumpăra experiențe sau produse (drinks&food) de la bar.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Reprezentațiile de la ora 15.00 și 19.00 din data de 11 septembrie de la Delfinariul Constanța nu se vor ține. Conducerea CMSN a anunțat că se vor executa lucrări de modernizări la sistemul de circulație […]
Preparatele din pește și fructe de mare intră în competiție, marți, 17 mai. Restaurantul Dorna Mamaia găzduiește un eveniment care se adresează bucătarilor și care urmărește să găsească cele mai interesante preparate de acest fel. […]
Într-o comunitate în care fiecare pas contează, modernizarea infrastructurii reprezintă un moment crucial pentru confortul și siguranța locuitorilor. Se întâmplă și la Cumpăna, unde mai multe străzi se află în plin proces de transformare majoră. […]
Be the first to comment