Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă din localitatea Agigea, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți, 20 iulie, până la ora 13.00.
Sunt afectați toți consumatorii din localitățile Agigea și Lazu.
„Ne cerem scuze față de abonații afectați de această avarie și îi asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Trei persoane au fost trimise în judecată, de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, acuzații fiind de săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți. Astfel, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii constănțeni, în perioada mai […]
Polițiștii locali acționează în permanență pentru asigurarea și menținerea ordinii publice în municipiul Constanța. Astfel, săptămâna trecută, în timpul desfășurării unei acțiuni privind menținerea ordinii și siguranței publice în mai multe zone ale orașului – […]
Nu mai puțin de trei accidente rutiere, dintre care unul și cu victime, au fost înregistrate pe Autostrada A2, pe drumul spre mare, luni dimineață. Potrivit centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia […]
Be the first to comment