Un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, s-a petrecut, marți dimineață, în Ovidiu, șoferul vinovat, care urcase la volan în stare de ebrietate, fiind rănit ușor.
Potrivit polițiștilor constănțeni, conducătorul auto al unui autoturism de teren Nissan a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism, iar apoi și-a continuat deplasarea și a intrat într-un stâlp de iluminat de pe marginea drumului. În urma impactului, stâlpul a căzut pe o altă mașină.
Polițiștii au stabilit că șoferul vinovat, care a fost rănit ușor în urma accidentului, urcase la volan în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Trei mașini avariate într-un accident rutier petrecut în Ovidiu. FOTO IPJ Constanța
Trei mașini avariate într-un accident rutier petrecut în Ovidiu. FOTO IPJ Constanța
Trei mașini avariate într-un accident rutier petrecut în Ovidiu. FOTO IPJ Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
După decizia Guvernului de a permite creșelor să funcționeze din nou la capacitate maximă la insistențele municipalității constănțene, Direcția Generală de Asistență Socială anunță că numărul locurilor din creșe a fost suplimentat cu 100. Astfel, […]
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină sâmbătă, 3 iulie, în comuna Agigea, după ce un autoturism a fost cuprins de flăcări pe DN 39, care străbate localitatea. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” […]
1912 persoane au fost preluate de medicii din cadrul Unității Primiri Urgențe Constanța începând cu primele ore ale zilei de 23 decembrie și până astăzi, 27.12.2023, la ora 08.00. Dintre acestia, 706 sunt copii cu […]
1 Trackback / Pingback