FOTO VIDEO Metoda abordului chirurgical retromuscular, vârful de lance în chirurgia endoscopică, poate fi realizată la Ovidius Clinical Hospital

Ovidius Clinical Hospital. FOTO Adrian Boioglu

Herniile peretelui abdominal reprezintă unele dintre cele mai frecvente afecțiuni pentru care este necesară intervenția chirurgicală. Despre cum apare, care sunt modurile de manifestare, care sunt categoriile predispuse acestei afecțiuni și care sunt metodele de tratament, jurnaliștii CTnews au aflat din discuția purtată cu dr.Alina Vîncă, medic primar chirurgie generală în cadrul Ovidius Clinical Hospital.

Hernia ventrală sau hernia de perete abdominal anterior este o proeminență care apare la nivelul peretelui abdominal anterior, în zone slabe, poate fi congenitală, adică apărută la naștere și poate crește în decursul vieții, sau poate avea un efect dobândit după intervenții chirurgicale, și atunci se numește hernie incizională sau eventrație, explică, pentru CTnews, dr.Alina Vîncă.

Hernia ventrală se manifestă, cu precădere, în cazul unor anumite categorii socio-profesionale, precum pacienții tineri, sportivi, sau pacienți care sunt tușitori cronici, pacienții cu adenom de prostată, deasemenea femeile după ce au născut, precum și pacienții obezi care au un perete slab dezvoltat. Pe lângă senzația de durere, există anumite semne clinice caracteristice herniei ventrale.

Ca și simptome, pacienții sesizează prezența unei umflături, unei proeminențe, la nivelul peretelui abdominal anterior, care crește în dimensiuni după anumite eforturi fizice și care dispare în momentul în care pacientul se relaxează, a precizat medicul specialist.

Există mai multe metode de intervenție pentru tratarea herniei ventrale, exclusiv chirurgical, toate fiind disponibile în cadrul Ovidius Clinical Hospital, care beneficiază atât de personal medical calificat, cât și de aparatura medicală necesară, de ultimă generație.

În cadrul Ovidius Clinical Hospital, beneficiem de aparatură și materiale de înaltă calitate, care ne ajută să efectuăm diferite tehnici, de la tehnica clasică până la tehnica laparoscopică și cea endoscopică. Toate aceste tehnici ne permit să utilizăm materiale la nivelul peretelui abdominal anterior, puse prin diferite tehnici și dispoziții anatomice, care ne permit să aducem vindecarea pacientului, iar acesta să-și recupereze activitatea fizică într-un timp cât mai scurt, ne-a declarat dr.Alina Vîncă.  

Cea mai recentă și minim invazivă metodă de intervenție chirurgicală în cazul herniilor ventrale este cea de abord retromuscular, o tehnică foarte complexă, nou apărută în România și care poate fi efectuată în cadrul Ovidius Clinical Hospital.

Metoda presupune separarea componentelor de la nivelul peretelui abdominal anterior, în spatele mușchilor drepți abdominali, într-un spațiu care este foarte vascularizat și care permite integrarea plasei foarte rapid, redând astfel funcționalitatea peretelui abdominal. În această tehnică retromusculară, practic, pacientul nu resimte prezența plasei, este o tehnică efectiv de sandwich: avem musculatura pacientului, plasa și, ulterior, celălalt strat al musculaturii, a precizat dr.Alina Vîncă.

Această intervenție reprezintă vârful de lance pentru chirurgia laparoscopică și anume endoscopică, conferind un beneficiu major pacienților și o reintegrare socio-profesională rapidă, însă are și anumite minusuri, necesitând o curbă mare de învățare din partea medicului chirurg și abilități practice deosebite, pentru că intervenția se desfășoară în spații foarte înguste, care necesită disecții largi și o cunoaștere foarte bună a anatomiei zonei.

De asemenea, spațiul pe care îl disecăm este unul virtual, iar faptul că mușchii sunt foarte bine vascularizați oferă o imagine roșie a acestui teren și nu ai ocazia să vizualizezi organele intraperitonale și, atunci, riscul de a te pierde în acest spațiu este mare, pentru că nu se găsesc reperele cu care suntem obișnuiți la laparoscopie.

Metoda de abord retromuscular prezintă beneficii majore pentru pacient, în special din punct de vedere al recuperării post-operatorii.

Beneficiile metodei sunt majore pentru pacient, pentru că acesta prezintă incizii foarte mici la nivelul peretelui abdominal, de aceea își poate relua alimentația la 2-4 ore post-operator, ințial alimentație hidrică, ulterior și alimentație solidă, reintegrarea socio-profesională este rapidă, pacientul se externează la 24-48 de ore post-operator, deasemenea activitățile fizice intense pot fi reluate la o lună post-operator. Comparativ, pentru celelalte tehnici, perioada de recuperare este mai lungă. În plus, pacientul nu are de ținut un regim alimentar sau alte restricții legate de intervenția chirurgicală, a punctat dr. Alina Vîncă.  

Totuși, trebuie precizat că metoda abordului retromuscular nu este recomandată în cazul anumitor pacienți, o decizie cu privire la oportunitatea intervenției prin această metodă fiind luată în urma consultului chirurgical.

Metoda nu se pretează la toți pacienții, sunt cazuri selecționate în urma consultului chirurgical și se stabilește în funcție de numărul defectelor, de mărimea acestora, dacă pacientul a mai prezentat intervenții chirurgicale anterioare, de complexitatea cazului, dacă pacientul se pretează pentru efectuarea acestei tehnici, a precizat dr.Alina Vîncă.

Pacienții care doresc o programare la Ovidius Clinical Hospital pot lua legătura cu spitalul la telefon (0241 480 400 și 0241 766 624), e-mail (office@ovidius-ch.ro) sau direct la adresa spitalului (Ovidiu, Constanța, DN 2A, km 202+880). Pentru mai multe amănunte, se poate accesa site-ul www.ovidius-ch.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*