Până în data de 20 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.936 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Județul Constanța a raportat un număr de 186 de cazuri confirmate.
Din cele 186 de cazuri confirmate la nivelul județului Constanța, numărul deceselor a ajuns la 9. Ultimul caz este al unui pacient în vârstă de 72 de ani, care a fost internat pe 1 aprilie la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, având în istoricul medical diabet zaharat tip II și hipertensiune arterială. În aceiași zi i-au fost recoltate probe pentru COVID-19, care l-au confirmat pozitiv la aceiași dată. Starea sa s-a agravat în data de 7 aprilie, când a fost transferat pe secția ATI, iar în ziua de Paște, pe 19 aprilie, a decedat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Constanţa organizează concurs de recrutare, în perioada 16-20 septembrie, pentru ocuparea unor funcţii publice de execuție vacante din cadrul Direcţiei Generale Poliția Locală. Posturile scoase la concurs sunt: Polițist Local Clasa III Gradul […]
În stația de tratare și pompare Palas din municipiul Constanța s-au înregistrat mai multe variații de tensiune, iar pompele de la nivelul stației au rămas fără energie. Încă de la primele variații de tensiune au fost […]
Electrocentrale Constanța SA (CET Palas) a comunicat că în dimineața de 13 iunie a.c. a înregistrat o avarie pe rețeaua care alimentează cu energie termică primară punctul termic nr. 247. În consecință, în lipsă energiei […]
Be the first to comment