Lucrările de reabilitare a Pasajului Cumpenei sunt aproape de final. După ce a fost turnat asfaltul, au fost montați parapetele de protecție și au fost reabilitate rampele de acces către pasaj pe sensul de mers dinspre bulevardul Aurel Vlaicu spre bulevardul I.C.Brătianu, lucrările se mută de luni, 2019, pe cealaltă parte a podului.
Astfel, circulația rutieră va continua să se desfășoare pe câte o bandă pe sens, dar pe partea reabilitată a pasajului.
În perioada următoare se va turna ultimul strat de asfalt și se vor continua lucrările de montare a parapetelor de protecție. În paralel cu lucrările de modernizare a podului, administratorul drumului public va executa lucrări de reabilitare a rampelor de acces.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Astăzi – 03 noiembrie 2023, a survenit o avarie la nivelul conductei de distribuție, cu diametrul de 600 mm, din Stațiunea Mamaia (zona Hotel Apollo). Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sistează furnizarea apei, în intervalul […]
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat vineri, 13 mai, 22 de noi contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, în valoare totală nerambursabilă de 24.077.674,57 de lei. […]
Un bărbat de 40 de ani a ajuns la spital sâmbătă, 28 mai, rănit grav într-un accident rutier petrecut pe podul rutier aflat la ieșirea din Mangalia spre 2 Mai. Potrivit IPJ Constanța, polițiștii rutieri […]
Be the first to comment