RAJA va opri apa potabilă pentru efectuarea unor lucrări.
În urma unei avarii survenite în cursul zilei de 8 noiembrie, la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de la sensul giratoriu de pe strada Traian, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să furnizeze apă potabilă cu presiuni scăzute, în intervalul orar 09,00 – 14,00.
Întrucat debitul prin această conducta este foarte mare, echipele de interventie sunt obligate sa reducă presiunea apei, astfel încât să efectueze lucrarea în siguranță. În intervalul orar menționat, consumatorii din Zona Peninsulară vor beneficia de apă cu presiuni scăzute.
“Ne cerem scuze tuturor consumatorilor afectati, pe care ii asigurăm că echipele RAJA Constanța fac tot posibilul pentru remedierea avariei și pentru reluarea furnizării de apă în parametrii optimi”, au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Numele comunei constănțene Peștera este sinonim cu Internetul wireless pe străzi, cișmele gratuite, parcul iluminat festiv de sărbători, apa care costă 1 leu/mc și Sărbătoarea Florii de Salcâm care adună zeci de mii de oameni […]
Ministerul Sănătății a stabilit prin Ordinul 533 din 29 martie, „Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei Coronavirus Covid-19“. Este vorba de lista spitalelor suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS Cov-2, […]
O avarie a RAJA la o conductă principală i-a afectat pe toți abonații din localitatea Nicolae Bălcescu. Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de la intersecția […]
Be the first to comment