Pentru remedierea unei avarii prin înlocuirea unui segment din conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Făgetului, din municipiul Constanța, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 28 iulie, în intervalul orar 12,00 – 18,00.
SuntSunt afec de lipsa apei potabile consumatorii de pe străzile: b-dul Mamaia, (tronsonul delimitat de străzile Soveja și Chiliei), Panait Cerna, Ion Andreescu,Făgetului, Mărăști, Mărășești, Petru Vulcan, Ciprian Porumbescu, precum și cei arondați Punctului Termic 24 din Piața Chiliei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
S.N. Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța S.A. a anunțat că, în contextul alertei create de Covid-19, în colaborare cu Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică și cu Inspectoratul General al Politiei de Frontieră, a […]
Premierul Ludovic Orban a precizat, vineri, că textul Hotărârii de Guvern privind măsurile de relaxare, ce urmează a fi luate începând cu data de 1 iunie, va fi modificat în privința accesului la plaje. Astfel, […]
Pentru remedierea unei avarii survenite în dimineața de 28 august la rețeaua de alimentare cu apa de pe stradă Buciumului, din municipiul Constanța, RAJA Constanța este nevoită să întrerupă furnizarea de apă în intervalul orar […]
Be the first to comment