Cei doi tineri jandarmi urmează a fi repartizaţi la unităţile lor. FOTO IJJ Constanţa
Doi subofiţeri absolvenţi ai Şcolilor Militare de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani au fost repartizaţi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa.
Ceremonia de numire în funcţie a sergenţilor majori Mihai Miruna Maria şi Papa Florin Cătălin, ambii în vârstă de 21 ani, a avut loc astăzi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa. Subofiţerii au fost prezentaţi personalului unităţii, ulterior fiind incluşi într-un program de pregătire ce cuprinde activităţi de însuşire a responsabilităţilor specifice misiunilor pe care le vor executa.
După această primă perioadă de acomodare, tinerii subofiţeri vor fi încadraţi la Detaşamentul 1 Jandarmi Mobil şi Detaşamentul 8 Jandarmi Cernavodă, urmând să ocupe funcţii de subofiţer operativ.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Doi tineri care au crezut că vor face ceva bani de cheltuială furând o borsetă de pe plajă, au avut ghinionul de a fi observați de către o patrula poliției din Vama Veche. Fapta a […]
Portul militar Constanța va fi gazda unui eveniment inedit, care va avea loc vineri, 15 iunie 2018. După încheierea călătoriei de la București la Constanța cu Trenul Regal, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, Alteța […]
Șapte nave militare românești și străine au ieșit din portul Constanța luni, 30 martie, pentru a executa antrenamente, pe mare, care cuprind secvențe tactice, la nivel de grup de luptă. Dragorul maritim „Lt. Lupu Dinescu” […]
Be the first to comment