Pentru remedierea unei avarii survenite în dimineața de 15 septembrie la conducta de alimentare cu apă de 200 mm de la intersecția străzilor Cuza Vodă cu Ion Lahovari, din municipiul Constanța, se impune restricționarea traficului auto în intervalul orar 09,00-10,30, pe porțiunea cuprinsă între străzile Mihai Viteazul și Siretului.
Pentru efectuarea reparației, zona menționată a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă și le dăm asigurări că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt. Abonații din zonă nu sunt afectați de această lucrare, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Coaliția ONGurilor Constanța organizează a treia ediție EXPO ONG, cel mai mare târg de voluntariat din județul Constanța. Târgul va avea loc în perioada 24-25 februarie în intervalul orar 10.00-21.00 în VIVO! Constanța. Scopul evenimentului […]
În data de 29.06.2017, ora 10:00, la sediul din bd. Tomis nr. 51, Primăria Municipiului Constanţa va relua licitaţia publică deschisă în scopul închirierii de amplasamente rămase în Constanța, în vederea desfășurării de activități comerciale […]
Mai multe echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Constanța și cel de Descarcerare al ISU Dobrogea au fost mobilizate să intervină la un accident rutier produs pe DN 22C între localitățile Mircea Vodă și […]
Be the first to comment