Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 10 iulie 2017, la conducta de apa de pe strada Trandafirilor din municipiul Constanta, RAJA Constanta este nevoita sa intrerupa furnizarea de apa in intervalul orar 11,30-13,30. Sunt afectati consumatorii din cartierul Coiciu.
“Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, pe care ii asiguram ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei si reluarea furnizarii de apa intr-un timp cat mai scurt.”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Mai multe adăposturi improvizate au fost dezafectate de oamenii legii săptămâna trecută, cu ajutorul unor echipe ale Polaris M Holding. Potrivit Direcției Generale Poliția Locală, polițiștii locali, împreună cu polițiști din cadrul Secției 5 Constanța, […]
La Centrul Şcolar pentru Educație Incluzivă Maria Montessori Constanța, se va inaugura vineri, 4 iunie, la ora 12.00, Grădina senzorială Adi Bărar (Cargo). Scopul acestei inițiative este acela de oferi copiilor cu dizabilități posibilitatea de […]
Polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, desfășoară activități într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, […]
Be the first to comment