Accident rutier pe strada Corbului din Constanța. Un șofer implicat a fugit de la locul evenimentului

Mașină de Poliție

Polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, la data de 1 mai, în jurul orei 21.40, cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Corbului din municipiul Constanța.

Potrivit IPJ Constanța, din primele cercetări efectuate de către polițiști a reieșit faptul că impactul s-a produs între 2 autoturisme, conduse de 2 bărbați, de 40, respectiv 33 de ani, iar în urma coliziunii, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un alt autovehicul care se afla parcat.

„După producerea accidentului, șoferul de 40 de ani a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor, fiind identificat în scurt timp. Acesta urmează a fi depistat și condus la sediu, pentru audieri.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a șoferului de 33 de ani” – IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*