Un remorcher s-a scufundat, miercuri, 18 martie, în Dana 1 din Portul Midia, iar în zona respectivă s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri.
Potrivit ISU Constanța, la locul solicitării s-au deplasat 3 echipaje SAJ B, un echipaj de terapie intensivă mobilă , elicopter, un echipaj SMURD B și o masina de stingere, o ambarcațiune și echipa de scafandri.
La bordul remorcherului s-ar afla cinci persoane.
O persoană este în curs de resuscitare, după ce a fost adusă la cheu.
UPDATE 1
Autoritatea Navală Română a trimis un punct de vedere în legătură cu acest accident.
„În data de 18.03.2026 autoritățile au fost alertate cu privire la producerea unui accident naval în Dana 1 din Portul Midia, în urma răsturnării unui remorcher în timpul efectuării manevrelor portuare.
La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de salvare.
O persoană a fost extrasă din apă și se află în curs de resuscitare, fiind adusă la cheu. De asemenea, există suspiciunea că alte patru persoane aflate la bord ar fi decedate, operațiunile de căutare și salvare fiind în desfășurare.
Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii acestui eveniment” – Autoritatea Navală Română.
Midia Marine Terminal a informat că remorcherul făcea manevre de asistență la descărcar pentru un tanc petrolier.
„În cursul acestei dimineți, în jurul orei 08:40, un remorcher al companiei Midia Marine Terminal s-a scufundat, în timpul manevrelor de asistență la descărcare efectuate pentru un tanc petrolier aflat la terminalul off-shore din raza portului Midia.
În acest moment, situația este gestionată de autoritățile cu competență în domeniu – ISU „Dobrogea” Constanța și ARSVOM, cu care compania este în contact direct. Manevrele de descărcare ale vaporului aflat la terminal au fost sistate în siguranță, neexistând riscuri suplimentare” – Midia Marine Terminal.
UPDATE 2
ISU Constanța a anunțat că în larg execută misiuni de căutare – salvare 2 ambarcațiuni de la ARSVOM cu 4 scafandri.
„Pe drum spre locul evenimentului este încă o ambarcațiune ARSVOM pe care se află 10 scafandri – 4 militari din cadrul ISU și 6 scafandri utilitari tot din cadrul Arsvom” – ISU Constanța.
Midia Marine Terminal a transmis o nouă informare de presă.
”Potrivit informațiilor preliminare, 5 persoane se aflau la bordul remorcherului scufundat. Una dintre ele a fost recuperată de salvatori și a fost resuscitată de forțele de intervenție, în Portul Midia. În ciuda eforturilor depuse, a fost declarat decesul.
Momentan, ceilalți patru colegi nu au fost găsiți de autorități, care în misiunea de salvare sunt asistate de scafandri Midia Marine Terminal. Compania colaborează activ cu autoritățile statului, în operațiunea de salvare și în investigațiile care vor viza acest incident.
Până în acest moment, nu au fost stabilite cu exactitate cauzele producerii accidentului naval.
Compania va oferi totul sprijinul și asistență celor afectați și familiilor acestora” – Midia Marine Terminal.
UPDATE 3
ANR a anunțat că accidentul s-a petrecut la aproximativ opt kilometri de Portul Midia.
„În data de 18.03.2026, în jurul orei 8:40, Căpitănia Portului Constanța, zona Midia, a fost alertată cu privire la producerea unui accident naval. Remorcherul ASTANA s-a răsturnat în timpul efectuării manevrei de acordare a asistenței către nava tanc Amades, pavilion insulele Marshall, în vederea acostării acesteia la terminalul Monbuoy, aflat la aproximativ 8 km de Portul Midia.
La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de salvare.
O persoană a fost recuperată din apă de către remorcherul București și predată în port către echipajele medicale de specialitate. Ceilalți 4 membrii de echipaj sunt dați dispăruți, operațiunile de căutare și salvare fiind în desfășurare.
Remorcherul ASTANA, sub pavilion român, a fost construit în anul 2006 și are următoarele caracteristici principale: lungime 26,09 m, lățime 7,94 m, pescaj maxim 3,85 m, putere motor 2610 kW (3500 CP).
Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii acestui eveniment” – Autoritatea Navală Română.

Be the first to comment