Intervenție chirurgicală de referință la Ovidius Clinical Hospital. Tumoră renală gigantică cu extensie în vena cavă inferioară, tratată printr-o abordare multidisciplinară

Sediul OCH. FOTO OCH

Un pacient în vârstă de 64 de ani s-a prezentat la Ovidius Clinical Hospital după un episod recent de embolie pulmonară, tratat anterior într-o clinică de cardiologie. Din punct de vedere clinic, singurul simptom persistent care a ridicat semne de întrebare a fost scăderea ponderală accentuată din ultimele luni.

În cadrul consultului pneumologic, investigațiile imagistice efectuate de urgență au indicat necesitatea unei evaluări urologice rapide. Examinările ulterioare au confirmat unul dintre cele mai complexe cazuri oncologice întâlnite în practica medicală locală: o tumoră renală dreaptă de dimensiuni foarte mari, asociată cu tromb tumoral extins în vena cavă inferioară până sub nivelul diafragmului, o situație cu risc vital și cu dificultăți chirurgicale majore.

„Stadiul avansat al bolii și particularitățile anatomice făceau intervenția extrem de dificilă și rar abordată cu succes în regiunea Dobrogei”, a declarat Ș.L. dr. Azis Olgun, medic primar urologie la Ovidius Clinical Hospital.

Având în vedere complexitatea cazului, pacientul a beneficiat de o evaluare multidisciplinară completă și de constituirea unei echipe chirurgicale integrate, care a reunit specialiști în urologie, chirurgie generală și chirurgie cardiovasculară. Pregătirea preoperatorie a inclus evaluare cardiologică detaliată, planificare anestezică riguroasă și gestionarea atentă a rezervelor de sânge, în contextul unui risc hemoragic ridicat.

Intervenția chirurgicală a fost realizată de Ș.L. dr. Azis Olgun, medic primar urologie, împreună cu dr. Andrei Cristian Ionescu, medic primar chirurgie generală la Ovidius Clinical Hospital, și dr. Radu Vasilescu, medic primar chirurgie cardiovasculară la Ovidius Clinical Hospital.

Operația a constat într-o nefrectomie dreaptă radicală asociată cu trombectomie tumorală a venei cave inferioare, una dintre cele mai dificile proceduri din chirurgia oncologică urologică. Abordul a presupus expunerea largă a rinichiului drept, excizia completă a masei tumorale, control vascular strict asupra venei cave inferioare și îndepărtarea trombului tumoral. Ulterior, echipa de chirurgie cardiovasculară a realizat detrombozarea și reconstrucția venei cave inferioare, etape esențiale pentru restabilirea circulației și prevenirea complicațiilor majore.

„Din perspectivă urologică, aceasta este cea mai complexă intervenție realizată la Ovidius Clinical Hospital. A fost vorba despre o tumoră renală gigantică cu extensie în vena cavă inferioară, o condiție oncologică extrem de avansată, care necesită precizie, experiență și coordonare interdisciplinară”, a subliniat Ș.L. dr. Azis Olgun, medic primar urologie la Ovidius Clinical Hospital.

„Abordarea venei cave inferioare este întotdeauna delicată și presupune o gestionare atentă a riscurilor cardiovasculare. În acest caz, detrombozarea și reconstrucția venei au fost realizate cu succes datorită colaborării strânse dintre specialități”, a declarat dr. Radu Vasilescu, medic primar chirurgie cardiovasculară la Ovidius Clinical Hospital.

„Succesul acestui caz a depins de reacția rapidă, de planificarea minuțioasă și de integrarea competențelor fiecărui membru al echipei, într-un context medical deosebit de dificil”, a precizat dr. Andrei Cristian Ionescu, medic primar chirurgie generală la Ovidius Clinical Hospital.

Evoluția postoperatorie a pacientului a fost favorabilă, în ciuda riscurilor semnificative asociate unei intervenții asupra celei mai importante vene a jumătății inferioare a corpului. Monitorizarea continuă și îngrijirea postoperatorie coordonată au permis evitarea complicațiilor severe.

În prezent, pacientul se află în evaluare pentru tratament oncologic adjuvant în cadrul centrului de oncologie al Ovidius Clinical Hospital, beneficiind de un prognostic considerabil îmbunătățit datorită exciziei complete a tumorii și absenței metastazelor detectabile în acest stadiu.

Cazul confirmă capacitatea Ovidius Clinical Hospital de a gestiona patologii oncologice de o complexitate majoră, prin diagnostic integrat, intervenții chirurgicale avansate și colaborare multidisciplinară, oferind pacienților acces complet la tratament într-un singur centru medical.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*