Mesaj de Crăciun al Asociației „Suflete Deschise”

Crăciun. FOTO Pixabay.com

Liniştea sufletească este unul dintre cele mai preţioase daruri, iar sărbătoarea Crăciunului, unul din cele mai potrivite momente să-l primeşti.

Chiar şi atunci când ţi se pare că viaţa e nedreaptă cu tine şi că ai o grămadă de greutăţi, dacă te gândeşti mai bine, cu siguranţă chiar şi în momentele grele, există oameni care au şi mai multe probleme decât tine.

Liniştea sufletească îşi are rădăcina în puterea de a ierta, în iubire şi în răbdare, şi se poate învăţa dacă ai puterea de a aduce în faţă sentimente profund umane.

A simţi bucuria, a te bucura, înseamnă a lăsa loc în viaţă excepţiei, înseamnă a lăsa să existe ceva din tine dincolo de temeri, dincolo de problemele pe care le simţi. Singurul lucru care merită atenţie în această căutare a bucuriei, este unul foarte simplu, nevoia să simţi ce te bucură cu adevărat.

Liniștea sufletească, dar de la Dumnezeu, expresie a Harului, lucrare a Duhului Sfânt, rezultat al rugăciunii, al păcii interioare, iubirea smereniei, lucrare sfântă a omului, este un dar preţios pe care îl poţi primi în acest moment, la marele praznic împărătesc de astăzi, când s-a născut Hristos Domnul din Fecioara Maria în peştera cea săracă din oraşul Betleem. Astăzi a venit Fiul lui Dumnezeu pe pământ ca să ne îndumnezeiască, să ne izbăvească de întunericul necredinţei şi de legătura păcatelor şi să ne ridice din nou la cinstea cea dintâi.

Să ştiţi, că Hristos S-a născut cu trupul numai o dată la Betleem, dar duhovniceşte Se naşte permanent în inimile şi sufletele noastre, prin biserică, prin rugăciune, prin Sfânta Liturghie şi prin Sfintele Taine.

Fără Sfânta Liturghie, fără Sfintele Taine, fără credinţă dreaptă şi fapte bune, Hristos nu vine la noi, nu Se naşte în inimile şi casele noastre şi nu ne putem mântui.

Deci, să  trăim în dragoste unii cu alţii, că toţi suntem fraţi şi copiii lui Hristos. Să ne străduim să-L primim pe Pruncul Iisus în Betleemul inimilor noastre.

Să cântăm astăzi cântări de laudă Pruncului Iisus Care S-a născut pe pământ pentru mântuirea noastră şi să ne rugăm împreună ca Domnul păcii să facă pace în sufletele noastre, să facă pace între toate popoarele pământului, ca să ne izbăvim de războaie şi de moarte.

Iar acum, la sfârșit de an, îl rugăm pe Bunul Mântuitor, pe Maica sa curată, pe sfinții îngeri și pe toți sfinții, martori ai Betleemului, să ne învrednicim ca și în anul care vine să viețuim cu pace și împăcare sufletească, să lăsăm deoparte ura și dezbinarea dintre frați, iar momentul întrupării să-l petrecem cu înțelepciunea magilor, cu imnul îngerilor, cu bunătatea păstorilor, ca să putem trăi și înțelege mesajul păcii adevărate: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 11, 4), iar vremelnicilor conducători ai României să li se rânduiască multă înțelepciune, smerenie și liniște sufletească!

Cu mult drag, vă trasmitem doriri de sănătate, prosperitate, pace, linişte sufletească şi Har în suflet!

Asociaţia ,,Suflete deschise”

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*