FOTO VIDEO O comunitate unită sub tricolor. Orașul Murfatlar a sărbătorit Ziua Națională a României

Ceremonie de 1 decembrie la Murfatlar. FOTO Florin Boboc / CTnews
Ceremonie de 1 decembrie la Murfatlar. FOTO Florin Boboc / CTnews

Ziua Națională a României a fost marcată la Murfatlar printr-o serie de manifestări solemne și momente culturale care au adus împreună sute de localnici, într-o atmosferă încărcată de emoție, recunoștință și spirit patriotic. Autoritățile locale, reprezentanți ai Garnizoanei Militare, elevi, cadre didactice și simpli cetățeni au participat la evenimentele organizate de Primăria și Consiliul Local Murfatlar.

Manifestările au debutat la ora 10:00, la Monumentul Eroilor, acolo unde s-a desfășurat tradiționalul ceremonial militar și religios dedicat celor care au luptat pentru unitatea și libertatea României. Zeci de locuitori s-au adunat în fața monumentului, purtând steaguri și cocarde tricolore.

După intonarea imnului național și oficierea slujbei religre, starețul Mănăstirii „Sfântul Ierarh Teotim” a adresat celor prezenți un mesaj despre puterea unității și responsabilitatea de a păstra vie memoria înaintașilor. Ceremonia a continuat cu depunerea de coroane din partea autorităților locale, a reprezentanților Garnizoanei, a elevilor din Murfatlar și a agenților economici. Momentul mult așteptat al defilării militarilor a adus emoție în rândul publicului, în special al copiilor, care au privit cu admirație parada unităților din Garnizoană.

De la ora 11:00, activitățile s-au mutat în Parcul Central al Primăriei, unde Corul de Copii „Noii Ostași ai lui Hristos”, alături de elevi ai școlilor din oraș, au pregătit un program artistic dedicat Zilei Naționale. Cântecele patriotice, recitările și momentele culturale au creat o atmosferă festivă, care i-a adus împreună pe părinți, bunici și copii. A urmat Hora Unirii, în care s-au prins atât localnicii, cât și primarul orașului, Gheorghe Cojocaru, marcând astfel simbolic unitatea comunității. Tot în parc, participanții au fost invitați la masa tradițională de 1 Decembrie, moment devenit tradiție la Murfatlar și foarte apreciat de toți cei prezenți.

Cu prilejul Zilei Naționale, primarul Gheorghe Cojocaru a adresat comunității un mesaj emoționant, în care a evidențiat importanța istorică a zilei de 1 Decembrie și valorile fundamentale care definesc identitatea românească.

„Dragi români, marcăm astăzi un reper fundamental al istoriei noastre, un moment care a consacrat idealul de unitate a poporului român.

La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, românii au afirmat într-un glas dorința de a trăi împreună într-un stat puternic, democratic și stabil. Ziua Națională nu este doar o sărbătoare, ci și un moment în care reafirmăm valorile fundamentale: respectul, toleranța, cooperarea și prețuirea identității noastre culturale. Să rămânem uniți în gând și faptă, demni de trecutul nostru și încrezători în viitorul pe care îl construim împreună. La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor românilor!”, a transmis Gheorghe Cojocaru.

Evenimentele dedicate Zilei Naționale au reunit la Murfatlar oameni de toate vârstele, într-un cadru festiv, sub semnul tricolorului. Atmosfera caldă, manifestările culturale și participarea numeroasă au transformat această ediție într-una memorabilă pentru comunitate. Ziua de 1 Decembrie 2025 a reconfirmat, încă o dată, spiritul civic și unitatea locuitorilor orașului Murfatlar — o comunitate care își cinstește trecutul și privește cu încredere spre viitor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*